I. (Mihai Eminescu - "Diamantul Nordului")

1. Expresii/locutiuni cu substantivul "apa": a sti ca pe apa; a bate apa-n piua; a da apa la moara; a fi o apa si-un pamant; apa de ploaie; apa chioara; apa la plamani; a cara apa cu ciurul; a trece ca gasca prin apa; a-i lasa gura apa;

2. Sinonime: treiera = trec, vantura, calca; vapaie = flacara, lumina; muche = creasta, margine, pisc; brazde = unde, valuri;

3. Sens conotativ "val" si "umbra": Un val de bucurie l-a cuprins pe neasteptate. Îsi alunga din minte umbra amintirilor urate. Am simtit deodata un val de emotie care m-a coplesit. Nu am nicio umbra de îndoiala ca va promova examenul.

4. Expresivitatea verbelor la imperfect ("pareau", "pazeau") denota o actiune incerta, de provizorat a imaginii naturii în momentul înserarii, cand "vapaia" lunii zugraveste imagini feerice; verbele la prezentul gnomic (care exprima actiunea fara a o raporta la un anumit timp, prezent atemporal-n.n.), predominante în poezie, transmit ideea eternizarii naturii, a elementelor care compun tabloul fascinant al înserarii, în antiteza cu efemeritatea omului, cu statutul sau de muritor.

5. Tema naturii, motivul lacului/ motivul lunii/ motivul noptii;

6. Ca figura sintactica de constructie, inversiunea este o forma de dislocare bazata pe schimbarea ordinii normale a cuvintelor, o topica inversata: "molatece valuri", "vechea zidire", " a lunei vapaie". Inversiunea eminesciana are si rol prozodic în masura versurilor, precum si valoare artistica în muzicalitatea poeziei. Antepunerea epitetului are functie stilistica, desavarsind ambiguizarea sintactica a textului: "în vechea zidire"; "mareata comoara de aur"; "negrele trestii". (Imaginarul poetic transpune artistic peisajul natural prin inversiuni repetate, în variante diverse, atat în grupul nominal cat si în grupul verbal: "A ierbii/ Molatece valuri"; "a stancelor muche pe cer zugraveste"; "domnitorii ai apei acestei". etc.);

7. Imaginarul poetic: "În lac se oglinda castelul. A ierbii/ Molatece valuri le treiera cerbii."; "Iar lebede albe din negrele trestii/ Apar domnitorii ai apei acestei".

8. Epitetul cromatic în inversiune "negrele trestii" asezat în antiteza cu epitetul cromatic "lebede albe" contureaza o imagine vizuala a lacului (motiv romantic eminescian). O alta figura de stil este metafora lunii - "comoara aprinsa"-, exprima fascinatia poetului fata de astrul tutelar, ca simbol al vrajii pe care o exercita asupra lumii. "Perdelele-n geamuri scanteie ca bruma" - comparatie, sugereaza imaginea ferestrelor luminate care stralucesc aidoma brumei; "Iar lebede albe din negrele trestii" - antiteza la nivelul versului, realizata prin doua epitete cromatice antitetice (alb/negru) compun o imagine impresionanta a lacului luminat misterios de razele lunii.

9. Caracteristici romantice: Poezia "Diamantul nordului" face parte din lirica romantica eminesciana întrucat este descris un tablou nocturn al naturii, cu motive romantice specific eminesciene: luna, cerul, lacul. Imaginile vizuale se îmbina cu cele auditive si motorii. Natura reuneste doua planuri - uman-terestru si universal-cosmic -, creand astfel un peisaj nocturn mirific. Motivele romantice sugerand elemente simbolice ale Cosmosului, luna si cerul, se îmbina în mod armonios cu elementele terestre reprezentate de lac, lebede si castel.

*Îmbinarea armonioasa a motivelor romantice telurice - lacul, umbra, stanca, "vechea zidire", castelul- cu motivele romantice cosmice: luna, umbrele;

10. Prima strofa ilustreaza imaginea feerica a castelului care se rasfrange în lac, forma arhaica a verbului "se oglinda" accentuand plasmuirea de basm conturata în incipit. Imaginarul poetic profileaza un peisaj încantator, în care iarba înalta de pe malul lacului, pe care o "treiera" cerbii (personificare), pare o prelungire fascinanta a apei, prin epitetul în inversiune "molatece valuri". Inversiunea "vechea zidire" amplifica ancestralitatea naturii în armonie desavarsita cu omul, prin comparatia metaforica "Perdelele-n geamuri scanteie ca bruma". Expresivitatea verbelor aflate la prezentul gnomic (care exprima actiunea fara a o raporta la un anumit timp, prezent atemporal-n.n.) -"se oglinda", "treiera", "scanteie" - permanentizeaza starea emotionala a eului liric, contemplarea extatica a naturii eterne.

Consider ca aceasta idee filozofica enuntata de Octavian Goga exprima adevarul artistic ce se ascunde în fiecare creatie lirica de mare valoare.

Este evident faptul ca o poezie, dincolo de frumusetea exterioara reprezentata prin figuri de stil sugestive, imagini poetice bine alese, eufonia versurilor, transmite subtil diverse conceptii, sentimente, idei, stari, viziuni ale poetului. Rolul creatiilor lirice nu este pur estetic, ci trebuie sa emotioneze, sa impresioneze pe cel ce le citeste, avand o încarcatura emotionala, spirituala. De altfel, Titu Maiorescu afirma ca poezia trebuie sa îndeplineasca doua "conditiuni", una materiala si alta ideala, avand rolul sa "destepte" imagini sensibile în fantezia cititorului.

În alta ordine de idei, poeziile devin creatii artistice în adevaratul sens al cuvantului cand, dupa ce au fost citite, staruiesc în mintea cititorului prin profunzimea, delicatetea, sensibilitatea, subtilitatea mesajului transmis. Astfel, asa cum sustine si Octavian Goga, adevarata poezie exista, în sensul spiritual, abia în momentul în care îi sunt patrunse tainele si întelesurile, reusind sa impresioneze mai mult decat niste versuri iscusit alese.

Creatia lirica de mare valoare intelectuala capata importanta prin mesajului înaltator, frumos si pur, el însusi ca idee sau sentiment, astfel ca adevarata arta este transmiterea unor ganduri de mare profunzime într-o forma personala de catre fiecare poet în parte.

În concluzie, sustin ca însemnatatea unei creatii lirice este data de "puterea" pe care o are asupra cititorului, de timpul - mai scurt sau mai lung - de dainuire în gandurile sale.

III. Consider ca afirmatia lui Goga este foarte sugestiva în ceea ce priveste efectul pe care "adevaratele poezii" îl au asupra cititorului.

În primul rand, rolul poeziei este acela de a emotiona, valenta sentimentala a acestei creatii artistice fiind transmisa în mod miraculos cititorului, care recepteaza afectiv nu numai starea eului liric, ci si substanta ideatica pe care acesta o comunica. O creatie lirica valoroasa prelungeste freamatul launtric si dupa ce a fost parcurs textul poetic, determinand cititorul sa mediteze asupra continutului ideatic, sa simta si dupa aceea emotia estetica.

În sustinerea acestei asertiuni, marturisesc impactul emotional pe care l-a avut asupra mea poezia lui Marin Sorescu, intitulata atat de sugestiv, "Echerul", pe care am retinut-o fara sa-mi propun neaparat asta, ci mi s-a imprimat în minte si în suflet cu mare usurinta, aproape fara sa-mi dau seama.

În alta ordine de idei, nu orice fel de versuri devin memorabile sau impresioneaza cititorul, ci numai acelea care insufla stari emotionale si idei interesante, adica numai cele care creeaza o conexiune spirituala între actantii comunicarii poetice.

În concluzie, doar "adevaratele poezii" starnesc reactii afective puternice si uneori neasteptate asupra cititorului, perceptii senzoriale care dureaza si dupa parcurgerea textului.